Joi seara, polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație, produs în municipiul Sibiu în care au fost implicate două autoturisme.
Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aaron Pumnul, la intersecția cu Calea Dumbrăvii, o femeie 34 de ani, din Mihăileni, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus pe Calea Dumbrăvii spre Bulevardul Mihai Viteazu, de către un bărbat de 43 de ani, din Șelimbăr.
În urma coliziunii, femeie de 34 de ani a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.
Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și o autospecială de stingere au intervenit la acest accident rutier.
O femeie în vârstă de 34 de ani a suferit răni ușoare și a fost transportată la UPU Sibiu.
FOTO: Arhivă
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





