Autoritățile atrag atenția asupra atacurilor informatice la care sunt expuse instituțiile și companiile românești. Potrivit Serviciului Român de Informații, anul trecut au fost atacate sistemele informatice ale aproximativ 5 instituții și companii sibiene, confirmând că printre acestea s-au numărat și Romgaz și Transgaz.
„Da, au fost la Sibiu instituții supuse atacurilor cibernetice. Țin să mulțumesc reprezentanților, conducătorilor de instituții care au înțeles să sesizeze și să ne asigure asistența necesară pentru a interveni și în astfel de situații.(…) Au fost și instituții și companii naționale care administrează infrastructură critică. Da, sigur că da (referindu-se la Romgaz și Transgaz-n.r.)”, a spus Constantin Calance, director adjunct SRI Sibiu.
De asemenea,Swiss WebAcademy, asociație profesională româno-elvețiană, a anunțat că săptămâna trecută, și Casa Corpului Didactic din Sibiu a fost victima unui astfel de atac.
„Un exemplu foarte recent este un atac cibernetic pe care l-a suferit Casa Corpului Didactic, care acum o săptămână avea site-ul complet blocat cu niște mesaje tendențioase a fost victima unui atac cibernetic de proporții, pe care nu l-au putut gestiona Impactul a fost foarte negativ, erau în plină perioadă de evenimente, proiecte și nu au putut folosi site-ul”, Daniela Chrzanovski
Congresul Cybersecurity, în octombrie, la Sibiu
De altfel, la Sibiu va fi organizată în perioada 2-3 octombrie cea de-a doua ediție a Congresului Internațional Cybersecurity, ce are drept scop conștientizarea riscurilor atacurilor cibernetice și aflarea modalităților de protecție a sistemelor de securitate. Evenimentul se adresează îndeosebi managerilor de companii și va fi precedat și de o zi de cursuri, în 1 octombrie, susținute de specialiști din România și din străinătate. În cele două zile de congres vor avea loc sesiuni pe teme precum: legislativ, cyber-criminalistică, business intelligence, securitate în eGovernment, în eMarketing, securitate în mobile și cloud computing. „Congresul își propune să fie un eveniment neutru, nu un eveniment de marketing și să se contituie într-o platformă interactivă de dialog între decidenți și specialiștii IT. Mai mult, fiecare participant la eveniment va putea să își construiască propria imagine privind riscurile și nevoile companiei sale”, spune coordonatorul conferinței, Laurent Chrzanovski.
Congresul Internațional Cybersecurity este organizat de SwissWebAcademy, împreună cu Security Brokers (Italia) și Agora Group, în colaborare cu Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), sub egida Serviciului Român de Informații (SRI), a Consiliului Județean și Consiliului Local Sibiu și a Universității „Lucian Blaga”.
CERT-RO: 1 din 6 calculatoare, atacate cibernetic
Potrivit statisticilor, 1 din 6 români este victima unui atac cibernetic, fapt ce determină și autoritățile să ia măsuri pentru atenționarea populației cu privire la riscurile la care se supun pe Internet.
„În perioada următoare, SRI va lansa programe naționale, prin intermediul societății civile, a organizațiilor și celorlalte organizații, pentru ca populația să știe să acționeze în diverse situații, de atacuri cibernetice”, spune Constantin Calance, director adjunct SRI Sibiu.
În raportul pe anul 2013 întocmit de Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO, se arată că „CERT-RO a primit de la diverși parteneri interni sau internaționali, peste 43 milioane alerte de securitate cibernetică, cu privire la peste 2,2 milioane IP-uri unice din România implicate în diverse tipuri de incidente de securitate cibernetică”. Pe baza acestor date, s-a constatat că peste 16% din totalul numărului de IP-uri alocat României (aprox. 13,5 mil), a fost implicat în cel puțin o alertă de securitate cibernetică raportată la CERT-RO în anul 2013, iar aproape 2 milioane de IP-uri unice(14%) au fost infectate cu diverse tipuri de aplicații malware, din cauza vulnerabilității tehnice.
CERT-RO estimează, în același raport, că va avea loc o creștere a numărului și severității unor astfel de atacuri la nivel național pe parcursul anului 2014.
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO este o structură independentă de expertiză şi cercetare-dezvoltare în domeniul protecţiei infrastructurilor cibernetice, care dispune de capacitatea necesară pentru prevenirea, analiza, identificarea şi reacţia la incidentele de securitate cibernetică ale sistemelor informatice ce asigură funcţionalităţi de utilitate publică ori asigură servicii ale societăţii informaţionale. CERT-RO se află în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informațională și este finanțat integral de la bugetul de stat.