Martin Freinademetz, fondatorul Red Bull Romaniacs, și echipa sa sunt pregătiți de spectacol. Cu adrenalină și gata de plecare, aceștia sunt gata să facă spectacol în următoarele zile.
Fiecare clasă va acoperi o medie de 100-120 km pe zi off-road, concurenții vor folosi navigația GPS pentru rezervă. Pe parcursul celor patru zile, participanții vor îndura durere, luptă, bucurie, adrenalină și conform prognozei, niște temperaturi extreme.
Rezistența și precauția sunt esențiale, iar spectatorii vor avea parte de un real show.
„În primul an am avut 31 de participanți și acum avem participanți din mai mult de 55 de țări. Este un concept care merge foarte bine, fiind ideea lui Andi Fazekaș. Cel mai greu an a fost 2010 și 2018, când a ploua foarte tare. Andy a construit puțin mai intens față de anii trecuți, iar la munte am căutat trasee noi, poteci pe care nu am mai circulat. La fel și la Gușterița, unde avem mai mult de urcat și de coborât și va fi un show garantat”, ne spune Martin Freinademetz.
Peste 450 de concurenți din peste 55 de țări s-au adunat la Sibiu pentru a lua startul. Nu va lipsi prologul – o demonstrație pentru ceea ce urmează care va avea loc chiar în centrul orașului. Astfel, timp de patru zile sportivii se înhamă într-o competiție de Hard Enduro fără restricții în sălbăticie.