O tânără de 22 de ani și-a abandonat fetița de 5 săptămâni pe câmp. Un bărbat a descoperit fetița și a anunțat polițiștii.
Marți dimineața, în jurul orei 9.30, un bărbat a sesizat polițiștii Postului de Poliție Șeica Mare despre faptul că a găsit un copil mic, pe un câmp de la marginea Drumului Județean 141A, la intrarea în localitatea Boarta.
„La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o fetiță de vârstă fragedă, mama acesteia fiind identificată și depistată în foarte scurt timp. Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani, din localitatea Târnava.
Mama și fiica au fost transportate la Spitalul Municipal Mediaș, fetița în vârstă de 5 săptămâni rămânând internată.
Reprezentanții DGASPC au fost anunțați cu privire la cele constatate de către polițiști, care au declanșat verificări în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de abandon de familie și rele tratamente aplicate minorului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Fetița a fost transportată de polițiști la sediul postului de poliție din Axente Sever, de unde un echipaj al Ambulanței Mediaș a preluat-i și transportat-o la spital.
Agenții de poliție au transportat fetița la postul de Poliție din Axente Sever, unde Ambulanața trimisă de la Mediaș a găsit o fetiță de 5 săptămâni. Starea medicală a fetiței era relativ bună, fără mărci vizibile traumatice și fără semne de hipotermie.
Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean a transportat fetita la Pediatrie Mediaș pentru investigații suplimentare” a spus asistentul medical principal Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.