7.9 C
Sibiu
joi, noiembrie 20, 2025

Tânăr din Sibiu nenorocit în bătaie de 6 indivizi. Are nevoie de trei luni de îngrijiri medicale

Cele mai citite

Joi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut 6 persoane, depistate în urma acțiunilor operative desfășurate pe raza municipiului Sibiu, orașului Cisnădie și localității Șelimbăr.

Persoanele sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în 26 iulie, în jurul orei 2, aflându-se în Piața Haberman din municipiul Sibiu, în urma unui conflict spontan, cei șase bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, domiciliați în Sibiu și Cisnădie, ar fi agresat un tânăr, în vârstă de 19 ani, domiciliat în municipiul Sibiu.

În urma conflictului, tânărul a fost transportat la spital, prezentând leziuni care necesită între 75 – 80 de zile de îngrijiri medicale.

Publicitate

„În baza probatoriului administrat, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei 6 bărbați, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, deschis la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, aceștia urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Tânără din Sibiu cu traumatism cranio-facial după un accident pe Luptei

O tânără în vârstă de 16 ani a fost rănită, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect