Sibienii pasionați de grădinărit sunt așteptați sâmbătă, 1 martie, la târgul „Semințe cu suflet”, organizat de Muzeul ASTRA împreună cu grupul omonim.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:00, la sediul muzeului de pe strada Bastionului nr. 6A.
Până la epuizarea semințelor, pasionații de grădinărit pot beneficia de sfaturile celor 15 membri ai grupului și de îndrumarea lor specializată pentru a avea o grădină bogată în legume, fructe și plante ornamentale.
,,Așa cum se întâmpla și în satul tradițional, la început de primăvară, cunoscuții făceau schimb de semințe, luau aminte la învățăturile venite din experiență, selectând semințele celor mai bune legume și fructe. Schimbul acesta avea loc în cadrul unei relații apropiate între dăruitor și primitor; astăzi, cu ajutorul grădinarilor pasionați din cadrul grupului Semințe cu suflet, comunitatea creată în jurul acestui tip de eveniment este una foarte bogată atât în producători de semințe cât și în cei interesați de aceste semințe și sfaturi. În gospodăria tradițională, semințele uscate bine și învăluite în bucăți de hârtie, apoi păstrate în coșulețe de nuiele, erau puse primăvara devreme unele în răsadnițe, altele semănate direct în pământ, fiecare după rostul ei. Grija și răbdarea donatorilor de semințe, care le curăță, le usucă, le păstrează în condiții optime, iar apoi vin cu ele în întâmplinarea noastră, merită să fie răsplătită cu grija noastră de a lua doar semințele de care avem nevoie, de a semăna aceste semințe, de a le înmulți și de a le dărui la rândul nostru.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Târgul „Semințe cu suflet” este o inițiativă a Rodicăi Meiroșu, care a transformat schimbul de semințe între grădinari într-o adevărată comunitate națională. Evenimentele organizate de grup au loc în mai multe orașe din țară, atât primăvara, cât și toamna.
Târgul de semințe va găzdui și un atelier interactiv de confecționare mărțișoare din materiale naturale și semințe, un demers menit să ajute la educarea participanților în spiritul utilizării creative a materialelor naturale și al creării de lucruri utile. Astfel de creații își pot găsi finalitatea în îmbogățirea grădinilor și a spațiilor decorative din jurul fiecărei case.
În paralel, de 1 martie, Muzeul ASTRA le oferă sibienilor o nouă posibilitate de a cunoaște mai bine patrimoniul arhitectural al Sibiului prin vizitarea parțială a Bastionului Soldisch, ghidați de muzeograful Dr. Adrian Stoia între orele 10-16. Ridicat între anii 1622-1627 ca fortificaţie de apărare a Oraşului de Sus, prin construcția sa, s-a dublat zidul cetății, creându-se astfel un „zwinger”, un spațiu îngust, conceput ca un obstacol pentru asediatori, cuprinzând între ziduri actualul Parc ASTRA.