6.3 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 29, 2025

Tatuajele handpoked – o întoarcere în timp

Cele mai citite

Singura româncă artistă tatuatoare, care utilizează o modalitate veche de sute de ani, a venit la Sibiu zilele acestea pentru a împărtăși un stil aparte de a tatua – Violeta Bendis face tatuaje manual, folosind bețigașe din lemn, ață dentară și ace speciale pentru tatuat.
Tatuajele au fost întotdeauna o artă aparte, pentru că sunt făcute pe piele. Ele reprezintă de cele mai multe ori un simbol, o amintire sau un suflet drag, iar tehnica prin care sunt făcute  a avansat impresionant de mult de-a lungul timpului. Acum însă, artiștii tatuatori se întorc la un mod tradițional de lucru. Violeta Bendis a venit din Danemarca la Sibiu, tocmai pentru a le arăta clienților cum se făceau tatuajele acum câteva sute de ani.
„Eu am început acum 3 ani în Danemarca și la început nici pe acolo nu prea știau oamenii prea multe. Am observat că în ultima perioadă tot mai mulți oameni îmi cer tatuaje handpoked. Am aproape în fiecare zi cel puțin o persoană care cere acest stil. La începuturi, când omul a ales să își deseneze ceva pe corp, nu a avut mașinăriile de azi așa că a ales ce avea la îndemână”, explică artista.
O tehnică tradițională, pentru un tatuaj important
Arta de a face tatuaje manual este una cu o mare valoare sentimentală. Un astfel de tatuaj creează o legătură puternică între artist și client, dar și între client și desenul său, tocmai pentru că nu este nimic mecanizat în procedură.
„Este o relație mult mai personală cu clientul în acest fel pentru că practic îți folosești propria energie când faci tatuajul. Mai mult, oamenii aleg de multe ori stilul handpoked pentru că vor să se întoarcă la originile culturii lor. Spre exemplu în Scandinavia vikingii își făceau tatuaje în stilul acesta așa că cei care sunt pasionați de această cultură îmi cer ca tatuajele cu specificul respectiv să fie făcute handpoked, ca să fie mai aproape de originea lor”, a spus tânăra.
Tehnica handpoked, foarte populară printre străini
Turismul prin această formă de artă a explodat la Sibiu zilele acestea. Mulți străini, atrași de tehnica handpoked, au venit în centrul țării să o cunoască pe Violeta și, de ce nu, să își facă un tatuaj în stilul tradițional.
„Violeta lucrează într-o tehnică foarte veche, respectiv handpoked. Noi suntem foarte pasionați de tot ceea ce înseamnă tatuaje și suntem foarte încântați că Violeta a venit la noi. Această tehnică a prins foarte bine în străinătate, a prins foarte bine, este o tehnică foarte veche adusă în zilele noastre. Se lucrează tot într-un mediu steril iar tatuajele ies perfect. Doare mult mai puțin și rana se vindecă foarte ușor. Am avut foarte mulți doritori și din Sibiu și din afara țării. Foarte mulți au venit chiar să se tatueze, alții mai curioși au venit să vadă și să întrebe despre tehnică”, a arătat Andrada Popârțan, tattoo artist, Transilvania Tattoo & Body Piercing Sibiu.
Daniel Girndt vine din Germania și a auzit de stilul handpoked printr-o întâmplare. Tânărul de 26 de ani mai are câteva tatuaje făcute în stilul modern, așa că acum a preferat să plece cu o amintire frumoasă și permanentă de la Sibiu, un tatuaj în stil tradițional.
„Am ales să îmi tatuez ghearele unui urs cu un ochi în mijloc, motive mai mult simbolice. Diferența principală dintre cele două tehnici este că este mult mai puțin dureros în stilul handpoked. Am ales această tehnică pentru că mi s-a spus despre ea și mi s-a părut interesantă. Depinde de modul în care o să arate rezultatul final, dar este posibil să nu fie singurul meu tatuaj de acest gen”, ne-a explicat Daniel.
Violeta se va întoarce la Sibiu în cadrul următoarei convenții de tatuaje, Transilvania Tattoo Expo.
 WhatsApp Image 2017-08-24 at 14.12.44 (2)
 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect