17.3 C
Sibiu
vineri, iulie 5, 2024

Tot mai multe fraude prin apeluri telefonice. Ce metode folosesc țeparii

Publicitate

Cele mai citite

Autoritățile au tras un semnal de alarmă, marți, asupra intensificării campaniilor de fraudă prin apeluri telefonice false.

Atacatorii pretind că sunt funcționari bancari și utilizează în fals numere de telefon ale băncilor pentru a obține date personale de la victime.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB) atrag atenția asupra creșterii numărului de tentativă de fraudă prin apeluri telefonice, potrivit unui comunicat de presă al Directoratului.

Concret, în cadrul metodei cunoscute ca ”spoofed”, răufăcătorii își modifică numerele de telefon de pe care sună, pentru ca pe ecranul victimei să apară numărul băncii.

În cadrul conversației, infractorii se dau drept funcționari ai instituției financiare și transmit potențialelor victime că li s-a aprobat creditul solicitat.

Ei mizează pe faptul că oamenii vor acționa rapid, din emoție, și că nu vor pune întrebări logice sau nu vor face verificări suplimentare.

Mai departe, răufăcătorii spun că, cel mai probabil, este vorba de o fraudă și le cer oamenilor date personale, bancare și de autentificare, sub pretextul că au nevoie de acestea pentru a raporta presupusa fraudă și a recupera eventuali bani pierduți.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții în Sibiu în zona fostului Depou CFR, la două clădiri

Pompierii sibieni au intervenit, joi seara, în municipiul Sibiu în zona fostului depou CFR, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...

Știri pe același subiect