Aproape 350 de sibieni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în acest an după ce au fost mușcați de căpușe.
În iunie, la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost depășit deja numărul total de mușcături raportate în întreaga lună mai în unitatea medicală.
Anul acesta, până în prezent, 344 de persoane s-au prezentat la Serviciul UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după mușcături de căpușe.
Cele mai multe cazuri au fost raportate în lunile mai – 133 – și iunie (parțial) – 138.
În total, în 2024, au fost înregistrați 597 de pacienți care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe cu această problemă.
„Prin mușcătură, unele căpușe pot transmite boli grave. Cele mai cunoscute afecțiuni transmise prin înțepătura de căpușă sunt babesioza (o boală asemănătoare gripei, cu febră, frisoane, dureri musculare), boala Lyme și encefalita de căpușă, se arată într-o informare remisă de către Direcția de Sănătate Publică a Județui Sibiu.
Boala Lyme are trei faze de manifestare. Primul stadiu este cel apărut imediat după infectare și durează până la 3 săptămâni timp în care pe piele poate apărea o pată roșie, la nivelul mușcăturii, cu senzație localizată de arsură și simptome specifice unei infecții.
Cel de-al doilea stadiu al bolii debutează de obicei la câteva săptămâni de la infectare și se manifestă prin simptome specifice răcelii la care se adaugă tusea seacă, starile de confuzie, tulburările de memorie, de somn și afectarea organelor.
Ultimul stadiu al bolii se instalează la câteva luni, poate chiar un an de la infectare și se caracterizează prin afectarea severă a organelor și afectare neurologică.
Netratată boala poate duce la consecințe grave iar în cazuri rare până la deces.
Encefalita dată de înțepătura de căpușă este o boală infecțioasă care are două faze de manifestare.
În primă instanță apar febra, oboseala, durerile de cap sau musculare iar în faza secundă apare afectarea sistemului neurologic, prin inflamarea membranei care învelește creierul( meningită) sau chiar a creierului(encefalită).
Netratată, aceasta poate produce leziuni ireversibile.
Prin specificul său, Sibiul este un mediu propice pentru înmulțirea populațiilor de căpușe și trebuie menționat faptul că, dincolo de eforturile autorităților de a ține fenomenul sub control, este nevoie și de precauție și prevenție din partea sibienilor.
În timpul ieșirilor în natură se recomandă ocolirea zonelor cu vegetație abundentă, mai ales dacă suntem însoțiți de animalele de companie.
Și aplicarea substanțelor repelente, atât la om cât și în cazul prietenilor necuvântători reprezintă o măsură eficientă de protecție.
La fel de importantă este și prezentarea la medic în situația în care se constată mușcătura de căpușă.
În unele cazuri, doctorul poate prescrie antibiotice pentru prevenirea complicațiilor”, a spus, recent, Horațiu Cojocaru, director executiv al DSP Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




