2.4 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Trei şoferi s-au ales cu dosare penale în doar 24 de ore

Cele mai citite

În ultimee 24 de ore, trei şoferi s-au ales cu dosar penale. Doi dintr ei s-au urcat băuţi la volan iar cel de-al treilea a condus fără permis şi a încercat să fugă de poliţişti.
Unul dintre şoferii băuţi a fost prins de poliţişti pe DN1, în apropierea intersecţiei cu drumul judeţean spre Săcădate. Acesta a fost oprit de poliţişti iar în urma verificărilor s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul epirat. Bărbatul de 60 de ani din Avrig este acum cercetat penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Alt şofer, de 45 de ani din Galaţi, a fost depistat băut la volan în locaitatea Micăsasa. El avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un localnic din Fofeldea s-a urcat la volan deşi nu are permis de conducere. Tânărul de 28 de ani a atras atenţia poliţiştilor pentru că în momentul în care acesta i-a văzut a virat brusc pe o strada lăturalnică iar după aproximativ 200 de metri a abandonat maşina şi a încercat să fugă. El a fost prins de oamenii legii iar acum s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect