Peste o sută de localnici şi turişti au vizitat, miercuri seară, Trenul Regal staţionat în Gara Regală din Sinaia, oamenii aşteptând la rând pentru a putea să intre în tren. Garnitura a fost deschisă publicului timp de două ore, iar joi trenul va opri în gara din Buşteni.
Peste o sută de localnici şi turişti au aşteptat, miercuri după-amiază, sosirea Trenului Regal în Gara Regală din Sinaia.
Principesa Margareta, principele Radu şi reprezentanţi ai familiei regale din Bulgaria au fost întâmpinaţi pe peronul gării din staţiunea de pe Valea Prahovei de către susţinători ai familiei regale.
”Trăiască Regele!” au scandat câţiva dintre cei prezenţi, în timp ce alţii au purtat steaguri tricolore, steagul regal, dar şi portrete ale Regelui Mihai şi ale membrilor Casei Regale.
Timp de două ore, publicul a putut vizita Trenul Regal. Mulţi s-au declarat impresionaţi de garnitura fabricată în urmă cu aproape o sută de ani, spunând că aceasta este ”o parte din istorie”.
Joi, Trenul Regal va opri în Gara din Buşteni, la ora 10.36, pentru 17 minute.
Reluarea călătoriilor cu trenul regal a avut loc după 64 de ani, în octombrie 2012, şi a condus familia la Alba Iulia.
Principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu, însoţiţi de principesa Maria, iau parte la călătoria anuală a trenului regal care a început miercuri din gara Sinaia, şi va ajunge la Sibiu, pe 1 decembrie.
Traseul celei de-a şasea călătorii regale cu trenul cuprinde oraşele Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov, Codlea, Făgăraş, Avrig şi Sibiu.
La Sibiu, garnitura va ajunge in 1 decembrie, ora 16.30 si va putea fi vizitata.
În trenul regal sunt prezenţi reprezentanţi ai familiilor regale ale Belgiei şi Bulgariei. Invitaţii de onoare ai Custodelui Coroanei vor fi regele Simeon al II-lea şi regina Margarita ai Bulgariei, precum şi Principele Lorenz al Belgiei.
Actualul tren regal i-a condus pe regina Maria şi regele Carol al II-lea în diverse comunităţi din ţară şi în călătoriile lor din străinătate. Trenul a adus-o pe regina-mamă Elena în ţară, în anul 1940, când s-a întors din exil. Regele Mihai a călătorit mult cu trenul regal în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Majestatea Sa şi regina-mamă au vizitat Chişinăul, călătorind cu trenul regal. Tot trenul regal este cel care a purtat familia regală pe tragicul drum al exilului, în ianuarie 1948.
Lideri politici europeni şi nord-americani au fost musafiri ai trenului regal în anii 1948-1989.
Trenul regal, în al nouălea deceniu al existenţei sale, impecabil păstrat, cu o mare rezistenţă şi o remarcabilă calitate tehnică, continuă să servească naţiunea română, fiind unul dintre cele mai puternice simboluri regale şi ale Statului român.