-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Trotuarul de la Podul CFR din Mediaș se lasă tot mai mult, la nici două luni de la reabilitare

Cele mai citite

trotuar pod cfr medias 1La începutul lunii iulie 2014 au fost finalizare lucrările la Podul CFR din municipiul de pe Târnava Mare, ca umare a avariei la conducta de alimentare cu apă din luna mai. Au fost executate lucrări de stabilizare și consolidare a terenului, a fost realizat un zid de sprijin pentru trotuar și s-a refăcut trotuarul cu pavaj. Costurile acestei lucrări s-au ridicat la 140.000 lei, potrivit reprezentanților municipalității.

Siguranța și protecția pietonilor este iarăși pusă în pericol, pentru că la nici o lună de la reabilitare, trotuarul a început să se lase. Au mai trecut două săptămâni, iar trotuarul se lasă tot mai mult.

Contactați pentru un punct de vedere cu privire la această situație, reprezentanții Apa Târnavei Mari, cei care se ocupă de respectiva lucrare, au declarat:

“Lucrările de remediere a porțiunii de trotuar afectate de alunecarea de teren produsă în luna mai 2014, vor demara în cursul săptămânii viitoare, termenul preconizat de finalizare fiind jumătatea lunii septembrie 2014″.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Pe cine recomandă FDGR pentru turul doi al alegerilor prezidențiale

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) a anunțat oficial, printr-o recomandare publică, sprijinul pentru Elena Lasconi, candidata USR,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect