12.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 21, 2025

Turul ciclist cultural – umanitar GARDA TOUR DE FORCE ajunge și la Sibiu

Cele mai citite

Astazi ajunge la Sibiu un tur ciclist amator în scop caritabil numit „Garda Tour de Force”. Proiectul a fost inițiat de poliția irlandeză în 1991 și este organizat în fiecare an în țări diferite. Anul acesta are loc în România în perioada 5-10 septembrie, pe traseul Brașov – Sighișoara – Sibiu-Pitești.

Fondurile pe care organizatorii turului le vor strânge prin intermediul unei campanii online vor fi donate unei asociații caritabile din Irlanda care sprijină persoanele cu probleme legate de depresie și tendințe suicidale („Pieta House). Pe lângă scopul umanitar, turul își propune să promoveze și valorile culturale și turistice ale localităților pe care le tranzitează, acestea urmând să fie oglindite în presa irlandeză.

Organizatorii turului îi invită pe cei interesați, atât instituții, cât și ONG-uri și cetățeni, să se alăture acestui tur. Pe cicliști îi veți putea găsi cazați la o pensiune de pe strada Blănarilor din Sibiu începând de miercuri, 7 septembrie și până joi, 8 septembrie. La acest tur participă polițiști și alți oficiali irlandezi, membri ai unor organizații caritabile irlandeze.

Publicitate

Evenimentul este sprijinit de Ambasada României în Dublin, scopul urmărit fiind acela de a promova imaginea României în Irlanda.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș

Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect