26.3 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

ULTIMA ORĂ: A murit Brenda din serialul ”Beverly Hills, 90210”. Actrița Shannen Doherty s-a stins

Cele mai citite

Actriţa americană Shannen Doherty, cunoscută graţie rolului liceenei Brenda Walsh din serialul TV de succes ”Beverly Hills, 90210”, a murit după o luptă de mai mulţi ani cu cancerul, a anunţat duminică revista People, potrivit Reuters. Actriţa avea 53 de ani.

”Cu durere în suflet anunţ moartea actriţei Shannen Doherty. Sâmbătă, pe 13 iulie, a pierdut lupta cu cancerul după mulţi ani de bătălie cu această boală”, a scris People, citând-o pe agenta actriţei, Leslie Sloane.

Shannen Doherty a făcut publică bătălia pe care o ducea cu cancerul de sân, dezvăluind în 2015 că urmează tratament pentru această afecţiune. În 2023 a suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale şi a anunţat că boala s-a răspândit la oase.

Actriţa a devenit extrem de populară odată cu rolul Brenda, din serialul ”90210”, o elevă model din Minnesota, care încerca să se integreze printre colegii unui liceu dintr-o zonă înstărită.

Shannen Doherty s-a născut în Memphis, Tennessee, pe 12 aprilie 1971 şi s-a dedicat actoriei încă din copilărie. La vârsta de 11 ani a jucat rolul Jenny Wilder în ultimul sezon din serialul clasic ”Little House on the Prairie”.

În 1988, a fost distribuită în comedia neagră ”Heathers”, care a devenit un film cult.

A fost căsătorită de trei ori, cel mai recent cu fotograful Kurt Iswarienko. A intentat divorţ de acesta în 2023.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Program liturgic la biserica Spitalului de Pneumoftiziolgie din Sibiu. Meniu festiv pentru pacienți

Pacienții internați în perioada Sfintelor Paști la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu vor avea parte de un program liturgic corespunzător...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect