Marți seara, polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier produs la intersecția străzii Matei Milo cu Calea Cisnădiei, din municipiul Sibiu.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe Calea Cisnădiei, un tânăr în vârstă de 22 de ani (din judetul Dolj) a virat dreapta pentru a pătrunde pe strada Matei Milo și a fost lovit de către un tânăr în vârstă de 24 de ani (din Săliște), care conducea un autoturism pe banda special destinată mijloacelor de transport în comun.
Din cauza impactului, autoturismul condus de către tânărul din Dolj a fost proiectat într-un alt autoturism, condus pe strada Matei Milo, de către un bărbat în vârstă de 39 de ani (din Cisnădie), care intenționa să pătrundă pe Calea Cisnadiei, prin viraj la dreapta.
În urma accidentului, tânărul de 22 de ani a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, conștient.
În continuare, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență la un accident rutier la intersecția străzilor Calea Cisnădiei și Matei Milo.
Echipajul a acordat asistență medicală unui tânăr în vârstă de 22 de ani care a suferit multiple contuzii. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu conștient”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO: Arhivă
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.