16.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 5, 2025

ULTIMA ORĂ: Accident dramatic. Un șofer a murit după ce a lovit un cap de pod și s-a răsturnat cu mașina

Cele mai citite

Un bărbat de 70 de ani a murit, sâmbătă dimineața, în urma unui grav accident rutier produs în zona Tocile.

În timp ce conducea un autoturism dinspre Sadu spre Cisnădie, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Sadu, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

„Din păcate, în urma evenimentului a survenit decesul conducătorului auto. Acesta era singur în mașină.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor și circumstanțelor exacte în care s-a produs acest accident”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Mai multe echipaje de salvatori au intervenit la acest eveniment rutier.

„Astfel, a intervenit un echipaj de prim ajutor, ⁠mașina medicului de urgentă, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

La sosirea forțelor la fața locului, din nefericire a fost găsită o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 70 de ani care prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestuia„, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Raluca Marcu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Atleta Alexandra Hudea a obținut un nou titlu de vicecampioană națională

Atleta medieșeană Alexandra Hudea continuă să impresioneze cu ocazia fiecărui concurs la care ia parte.Alexandra Hudea continuă să obțină...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect