Un sibian în vârstă de 60 de ani a fost rănit grav, marți după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN1, în afara localității Săliște.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat de 60 de ani, din municipiul Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Aflat singur în autoturism, bărbatul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital.
Un echipaj SMURD cu medic și o autospecială de stingere au intervenit la acest eveniment rutier.
Șoferul a suferit un traumatism grav la picior, fiind transportat de urgenta la UPU Sibiu, conștient.