Armata ia în calcul mărirea dispozitivelor de militari și tehnică antiaeriană la granița cu Ucraina, în zona Dobrogei.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, spune că deși desfășurarea de forțe a Armatei este de amploare, unele drone nu sunt depistate de radare și ajung să se prăbușească pe teritoriul național.
Într-un interviu la Digi24, ministrul Apărării a spus că nicio țară nu poate reduce la zero riscul unui atac cu drone și că, în România, există posibilitatea ca unul dintre aparatele de zbor rusești să ajungă în zonele locuite. Acest risc, însă, este unul mic, spune oficialul.
Într-un interviu acordat la 24 de ore de la ultima alertă de drone, Radu Miruță a spus pentru Digi 24 că Armata Română mărește treptat dispozitivul de apărare antiaeriană de lângă Ucraina.
Este vorba despre câteva zeci de cadre militare, radare și sisteme GEPARD, care pot ținti și lovi aparatele de zbor ale Kremlinului. Cu toate acestea, ministrul Apărării recunoaște că există riscul ca unele drone să ajungă în zonele locuite.
Mutarea dispozitivului existent acolo unde analiza strategică spune că crește riscul.
Punerea în poziție de tragere în zone de unde să fie acoperită zona locuită a României, pentru că un risc este dacă scapă o dronă și explodează în stuful din Deltă și alt risc este dacă scapă o dronă în mijlocul unui sat.
Pentru ca lucrurile acestea să aibă șanse mai mari să se întâmple în stuf și în zone nelocuite, și nu pe acoperișul caselor, Armata Română face niște eforturi.
Da, vă spun foarte deschis: cu toate eforturile, există riscul să vedem drone și în zone locuite, dar riscul este mic. Întrebarea este: poți tu garanta că nu va fi?
Nu! Se lucrează cu probabilități și cu capacitățile avute la dispoziție”, a declarat Radu Miruță.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




