7.9 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

ULTIMA ORĂ: Călin Georgescu va fi audiat la Parchetul General

Cele mai citite

Călin Georgescu a fost chemat marți, 27 mai, la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurori, după ce a citat din nou din fostul lider legionar, Corneliu Zelea Codreanu.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Georgescu a fost convocat de procurori la ora 12:00.

Săptămâna trecută, Parchetul General analiza dacă se impune extinderea urmării penale în cazul lui Călin Georgescu, asta după ce pe 17 mai, într-o emisiune de la Realitatea Plus, acesta a reprodus un citat din liderul Mișcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu.

„Eu spun asta: noi nu ne-am luptat pentru jucării, cum a spus Avram Iancu, ci pentru drepturile noastre.

Și completez: că cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui și pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată“, a spus Călin Georgescu.

Nu e prima dată când Călin Georgescu promovează, în public, discursuri legionare.

El este cercetat penal pentru că a mai făcut acest lucru într-un discurs ținut pe 20 octombrie 2021 în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în cadrul unui interviu din iunie 2020.

Din 26 februarie, fostul candidat la alegerile prezidențiale se află sub control judiciar și este cercetat penal pentru șase infracțiuni.

Cea mai gravă este cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, după ce ar fi pus la cale un plan de destabilizare a țării cu ajutorul oamenilor conduși de Horațiu Potra.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Seniorii din Mediaș, sărbătoriți de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Miercuri, 1 octombrie, edilul șef al Mediașului a fost alături de seniorii din comunitate, participând la manifestările organizate în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect