Autoritățile din SUA au transmis un avertisment extrem de dur pentru cetățenii americani care plănuiesc să călătorească în Rusia.
Turiștii ar trebui să își facă testamentul înainte să plece din țară pentru că riscă să nu se mai întoarcă niciodată acasă, acesta fiind unul dintre mesajele cele mai dure emise vreodată de către Departamentul de Stat.
Autoritățile rusești fac permanent razii și sunt cu ochii pe cetățenii Statelor Unite, îi interoghează fără motiv, ba chiar îi amenință frecvent.
Iar aceștia sunt expuși unor riscuri uriașe, mai ales că asistența consulară este limitată, ba chiar inexistentă în afara Moscovei, se arată în comunicatul re-emis de către Departamentul american de Stat și preluat de presa americană.
Cetățenii Statelor Unite sunt sfătuiți să întoarcă de urgență în țară, iar cei care decid, totuși, să călătorească în Rusia își asumă riscuri uriașe.
Ar trebui, spun autoritățile americane, să își închidă internetul pe dispozitivele mobile și să evite accesul la rețelele sociale, pentru că toate comunicațiile sunt interceptate.
În plus, cetățenii americani trebuie să știe că, din cauza sancțiunilor internaționale impuse Rusiei, nu își vor putea folosi cardurile bancare.
Din cauza sancțiunilor, cardurile de debit și de credit americane nu mai funcționează în Rusia, iar „trimiterea de transferuri electronice de bani din Statele Unite către Rusia este aproape imposibilă”, se menționează în avertizarea de călătorie.
Avertismentele vin într-un moment extrem de tensionat al negocierilor pentru pacea din Ucraina, mediate de către Statele Unite. Rusia a acuzat Kievul că a atacat o reședință a președintelui Vladimir Putin, iar serviciile americane de informații au dezmințit informația.
Despre situația actuală din Rusia a scris și jurnalistul Vitalie Cojocari, un foarte bun cunoscător al situației.
„Se întâmplă ceva între Rusia și SUA.
Se întâmplă ceva în legătură cu Rusia și în Europa.
Se întâmplă ceva în Ucraina în legătură cu războiul.
Se întâmplă ceva și nu știm ce.
Este 2 ianuarie și următoarele evenimente ne fac să ne întrebăm ce anume se întâmplă?
Să vă dau știrile.
În primul rând, Departamentul de Stat al SUA le-a cerut americanilor să părăsească imediat Rusia. Imediat!!!
De ce ne uimește o asemenea știre? Washingtonul și Moscova păreau să lege punți de comunicare. Când colo, asta…
SUA le spun americanilor să plece, iar celor care rămân ”să stea la adăpost și să nu fie vizibili pe rețelele sociale”.
De asemenea le recomandă să-și pregătească testamentul dacă pleacă în Rusia.
Există și o listă de riscuri. Iată:
rețineri arbitrare
accesul limitat la asistență consulară
sancțiunile pentru utilizarea cardurilor bancare
ancțiuni pentru efectuarea transferurilor bancare
interogări nejustificate
amenințări
dosare fabricate
lipsa unui proces echitabil
condamnări fără dovezi.
Este invocată și ”amenințarea potențială a unor atacuri teroriste”.
Aceste lucruri s-au întâmplat și în trecut, războiul durează de 4 ani.
Deci, ce ne așteaptă în viitor atât de grav că americanii au decis să își avertizeze cetățenii?
Nu știm.
Dar vedem alte declarații care ne pot îngrijora.
Președintele Finlandei, un apropiat al lui Trump, spune fără menajamente: ”relațiile cu Rusia s-au schimbat pentru totdeauna”.
Și o spune chiar în mesajul său de Anul Nou.
Alexander Stubb a precizat în legătură cu războiul din Ucraina că ”obiectivul este pacea, dar nu cu orice preț”.
Fraza-cheie în adresarea lui Stubb este că împreună cu aliații, Finlanda intenționează să se asigure că Rusia nu va mai ataca niciodată statele vecine.
În acest context vine și un avertisment al generalilor europeni care avertizează populația să se pregătească de… război.
The Economist îl citează pe șeful Forțelor Armate din Franța.
Fabien Mandon spunea în noiembrie anul trecut: ”Trebuie să acceptăm faptul că ne vom pierde copiii.”
El crede în posibilitatea unui conflict cu Rusia până în 2030.
Mai spune și că Franța va fi vulnerabilă dacă nu este gata să suporte pierderi.
Asta în condițiile în care Franța este totuși departe de conflictul militar. Vă dați seama că declarațiile sale au creat multă vâlvă în presă și societate.
Nu este singurul oficial îngrijorat de riscurile începerii unui război mai mare cu Rusia.
Șeful serviciilor de informații britanice, Blaise Metreweli, spunea acum o săptămână că Europa de Vest înțelege cu dificultate că trăiește ”în spațiul dintre pace și război”.
Metreweli susține că Europa de Est este mai conștientă de pericole decât Europa de Vest.
De altfel, serviciile de informații ucrainene au declarat că Kremlinul pregătește în timpul apropiat o provocare de amploare, cu victime.
În tot acest context aflăm următoarea veste.
Kirill Budanov va fi șeful de Cabinet al Președintelui Ucrainei.
De ce este o știre care a atras atenția imediat?
Budanov este șef al Direcției de Informații (GUR) din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei.
Este responsabil de foarte multe operațiuni secrete de pe teritoriul rusesc. Moscova îl urăște mult și nu o ascunde.
Numirea lui în funcție a creat o undă de șoc la Kremlin.
Acestea sunt informațiile. Părerile vă aparțin”, a scris Vitalie Cojocari pe pagina personală de Facebook.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




