7.9 C
Sibiu
joi, octombrie 2, 2025

ULTIMA ORĂ: Creștere uriașă a cazurilor de COVID în România. 1.700 de infectări, 7 decese

Cele mai citite

Numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a explodat îultima perioadă, în creştere în luna iulie cu peste 230% faţă de iunie.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, luni, o creştere uriaşă a numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a fost în luna iulie.

S-au înregistrat peste 1.700 de persoane infectate, cu peste 230% mai multe decât în iunie, iar 7 persoane au decedat.

INSP a transmis, luni, raportarea lunară a cauzurilor de COVID-19, cu datele aferente lunii iulie.

”Au fost înregistrate 1.703 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), în creştere cu 232% faţă de luna iunie 2025. 442 dintre cazurile noi din ultima lună sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare/o altă reinfectare”, a transmis INSP.

Specialiştii explică, de asemenea, că s-au raportat 7 decese datorate COVID-19, fiind vorba despre 5 bărbaţi şi 2 femei.

Patru pacienţi se încadrează la grupa de vârstă 70-79 ani şi 3 la peste 80 ani, toţi având comorbidităţi asociate.

Au fost efectuate 860 teste RT-PCR şi 14.750 teste rapide antigenice, cu 25,5% mai multe decât în luna anterioară.

”Rata pozitivităţii a fost de 10,9%, în creştere cu 6,8%faţă de luna anterioară”, a mai transmis INSP.

Până în prezent, pe teritoriul României: au fost înregistrate 3.586.193 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 69.266 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

De asemenea, au fost prelucrate 14.052.183 teste RT-PCR şi 15.384.940 teste rapide.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan a prezentat dosarul privind implicarea Rusiei în alegerile din România. În UE va exista un „scut democratic” contra dezinformării

Președintele Nicușor Dan a declarat la finalul reuniunii Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la Copenhaga, Regatul Danemarcei,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect