9.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 11, 2026

ULTIMA ORĂ: Dosar penal pentru distrugere din culpă după incendiul de la vopsitoria auto din Sibiu

Cele mai citite

Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal după incendiul violent izbucnit vineri după amiaza la o vopsitorie auto din Sibiu.

Polițiștii fac cercetări pentru distrugere din culpă, a anunțat sâmbătă dimineața IPJ Sibiu.

„Referitor la incendiul înregistrat ieri, pe strada Dorobanților, din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu efectuează cercetări în cadrul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, urmând a fi aplicate măsuri legale conform competenței”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vă reamintim că un incendiu violent a izbucnit, vineri după amiaza, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu.

Publicitate

„În urma incendiului au fost afectate o hală de aproximativ 450 de metri pătrați în interiorul căreia erau trei autoturisme, două microbuze și patru motociclete, toate fiind distruse în totalitate.

De asemenea, au fost distruse de flăcări mai multe bunuri și scule auto.

Casele învecinate au fost salvate, nu au fost afectate de flăcări.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Din fericire nu au fost victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

AICI găsiți detalii despre incendiu și o galerie foto și video.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Podcast Pr. Constantin Necula – „Dincolo de cuvinte” și primul invitat special: Cine ne mai scoate din mormântul fricilor noastre?

Părintele Constantin Necula și Părintele Francisc Doboș. Doi slujitori ai lui Dumnezeu, unul împlinindu-și misiunea în Biserica Ortodoxă, celelalt...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect