Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite polițiștilor locali să folosească camere portabile audio-video în spațiul public, inclusiv fără consimțământul persoanelor, în timpul legitimărilor, intervențiilor și sancționării contravențiilor.
Potrivit șefului statului, noua reglementare stabilește clar cazurile în care aceste sisteme pot fi folosite fără consimțământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravențiilor, folosirea mijloacelor de imobilizare sau intervențiile pentru protejarea vieții, a bunurilor și a ordinii publice.
„În măsura în care circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați, iar autoritățile locale au obligația de a comunica public dotarea polițiștilor locali cu astfel de echipamente”, a transmis Nicușor Dan.
Legea prevede că datele obținute prin aceste înregistrări vor fi stocate pentru o perioadă de maximum șase luni, după care vor fi distruse, cu excepția situațiilor în care constituie probe într-o procedură judiciară, potrivi șefului statului, potrivit Mediafax.
Pentru implementarea tehnică a sistemului, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene.
Potrivit președintelui, măsura are ca obiectiv creșterea transparenței activității poliției locale și consolidarea siguranței publice, asigurând totodată o protecție sporită atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții de ordine.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




