9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

ULTIMA ORĂ: Femeie rănită într-un accident pe A1 în zona intrării dinspre Mediaș

Cele mai citite

O femeie din Copșa Mică a fost rănită, joi dimineața, într-un accident produs pe A1, la km. 247, sensul Sibiu – Vâlcea, în zona intrării dinspre Mediaș.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe banda de accelerare, o femeie în vârstă de 42 de ani, din Copșa Mică, ar fi pierdut controlul direcției de mers, a derapat, a lovit parapetul median și apoi pe cel marginal, oprindu-se pe banda de accelerare.

Femeia, aflată singură în mașină, a suferit răni ușoare și a fost transportată la spital.

Traficul s-a desfășurat îngreunat timp de aproximativ 30 de minute.

Publicitate

Femeia a primit asistență medicală din partea unui echipaj al Ambulanței Sibiu.

Aceasta s-a ales cu un traumatism de coloana lombară și a fost transportată la UPU Sibiu în stare stabilă.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Suferi de diabet sau obezitate și vrei viză pentru SUA? S-ar putea să nu o primești!

Articol de Daniela ArnăutuToți străinii care vor să se mute în SUA și solicită vize s-ar putea să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect