Poliția Municipiului Sibiu solicită sprijinul oamenilor în vederea identificării a două persoane bănuite de furtul unui autoturism.
În noaptea de 6/7 aprilie, doi tineri au furat un autoturism de pe strada Someșului din municipiul Sibiu, autoturism depistat de către polițiști, la data de 9 aprilie, abandonat pe strada Frații Buzești, din municipiu.

„Întrucât identitatea celor doi tineri nu a putut fi stabilită până în prezent, rugăm cetățenii care pot oferi informaţii ce pot conduce la identificarea persoanelor bănuite, să contacteze telefonic Dispeceratul Poliției Municipiului Sibiu, la numărul 0269/208211”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.