9.1 C
Sibiu
marți, aprilie 1, 2025

ULTIMA ORĂ/PROIECT: Șoferii ar putea scăpa de obligația de a avea asupra lor permisul de conducere

Cele mai citite

Șoferii care nu au asupra lor permisul de conducere nu vor mai risca sancționarea când sunt opriți de polițiști în trafic.

Este un proiect de lege pus în dezbaterea Parlamentului, iar pentru a vedea dacă șoferii dețin un permis valabil, polițiștii vor verifica baza de date a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

Proiectul legislativ aflat în dezbaterea senatorilor vizează modificarea Codului rutier. Mai exact, conducătorii de vehicule ar putea scăpa de obligația de a deține asupra lor permisul de conducere atunci când sunt în trafic.

Practic, se propune modificarea listei actelor pe care conducătorii de vehicule trebuie să le prezinte polițiștilor când sunt opriți de aceștia.

Astfel, după ce proiectul va ajunge să se aplice, participanţii la trafic vor fi “obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia orice act de identitate dintre cele prevăzute de art. 12 alin. (3) din OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege”.

În esență, Codul rutier nu va mai obliga conducătorii de vehicule să aibă asupra lor permisul de conducere, polițiștii urmând să verifice dacă aceștia dețin un permis valabil în baza de date a DGPCI, scrie www.avocatnet.ro.

“Dovada existenţei şi valabilităţii permisului de conducere, în cazul controalelor efectuate de autorităţile abilitate, se face prin interogarea bazei de date din cadrul Direcţiei Generale Permise de Conducere şi înmatriculări şi structurile regionale aferente”, scrie, de fapt, în viitoare lege.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Căruță nesemnalizată în care se aflau 8 minori, spulberată de un camion pe DN 14

0 căruță în care se aflau doi adulți și 8 opt minori a fost lovită de un camion, luni...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect