UPDATE: Astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, desfășurată la ora 13:00, a fost dispusă măsura evacuării preventive a populației din localitatea Ceatalchioi ca urmare a estimărilor efectuate de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.
Decizia a fost luată pentru a elimina riscurile potențiale și pentru a proteja populația și bunurile din zonă.
Evacuarea vizează atât perpersoanele, cât și animalele. Pentru coordonarea operativă a intervenției, au fost activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, precum și gruparea operativă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea.
Transportul persoanelor evacuate se va efectua cu 2 microbuze din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, și microbuze din cadrul IJJ și SVSU local, cat și o autospecială victime multiple, pentru gestionarea în condiții optime a eventualelor urgențe medicale.
Acestea vor fi relocate temporar în spațiile puse la dispoziție de Primăria Municipiului Tulcea, până la înlăturarea oricărui risc.
La fața locului se află în continuare forțe din cadrul structurilor MAI cu rol în gestionarea unor astfel de situații de urgență, reprezentanți ai autorităților locale și județene, care monitorizează permanent evoluția situației și intervin pentru prevenirea sau gestionarea eventualelor situații de urgență.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Autorităţile au luat, luni, decizia evacuării localităţii Plauru din judeţul Tulcea, după ce o navă plină cu GPL ar fi fost lovită de o dronă pe malul ucrainean.
ISU Tulcea a anunţat, luni, că s-a luat decizia ca localitatea Plauru să fie evacuată.
Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a estimat că vor fi evacuate temporar în jur de 100 – 150 de persoane, până când lucrurile vor fi stabilizate, populația va fi evacuată.
Într-o intervenție la Digi24, el a detaliat că nava care arde se află la circa 500 de metri de teritoriul României, în apele Brațului Chilia al Dunării.
Satul Plauru face parte din comuna Ceatalchioi, care, conform recensământului din 2022, are o populație de 557 de locuitori.
Potrivit www.tulceanoastra.ro, decizia a fost luată după ce o navă plină cu 4.000 de tone de GPL ar fi fost lovită de dronă pe malul ucrainean al Dunării.
Un nou atac cu dorne a avut loc, luni noaptea, în apropierea frontierei cu România, a anunţat MApN, care a precizat că nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional.
În dispeceratul ISU ”DELTA” Tulcea au fost recepţionate 4 apeluri la numărul unic de urgenţă care au anunţat faptul că se aud zgomote specifice unor bombardamente şi au solicitat mai multe informaţii.
Rușii au lansat atacuri cu drone duminică noaptea în apropierea frontierei Ucrainei cu România, iar autoritățile române a emis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea. MApN anunță că spațiul aerian național nu a fost încălcat.
Rusia a lansat, dumină noaptea, atacuri cu drone în zone din Ucraina aflate în proximitatea frontierei cu România.
Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat și urmărit țintele în spațiul aerian ucrainean, în apropierea județului Tulcea.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




