11.3 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

Un bărbat a fost snopit în bătaie de trei tineri din Jina. Aceștia au fost reținuți

Cele mai citite

Trei tineri din Jina au provocat un scandal monstru într-un bar din localitate care a continuat în stradă.

În weekend, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au reținut trei bărbați, cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cei trei, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, din Jina, sunt bănuiți că, în 31 octombrie, în jurul orei 20.20, în timp ce se aflau într-un magazin din localitatea de domiciliu și, ulterior, pe stradă, pe fondul unui conflict spontan, au bătut un alt localnic, în vârstă de 45 de ani, lovindu-l cu pumnii și picioarele.

„Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor trei presupuși agresori.

La data de 2 noiembrie, față de persoanele în cauză s-a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Românii au alocat mai mulți bani pentru vacanțe. Cel mai vârstnic turist român are 102 ani

Bugetele alocate de români pentru vacanțe au crescut, în ciuda măsurilor de austeritate, arată datele unui studiu publicat de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect