Un bărbat din localitatea Roșia a fost reținut de polițiști după ce în urmă cu aproape două luni a tâlhărit un sibian în miez de noapte. S-a întâmplat pe data de 1 martie, pe strada Semaforului, tânărul din Roșia i-a furat unui bărbat un telefon mobil și o sumă de bani.
„Ca urmare a activităţilor investigativ – operative desfăşurate de către poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Sibiu, s-a reuşit identificarea unui bărbat suspectat că, în data de 1 martie, în jurul orei 02,00, prin folosirea forţei fizice, a deposedat un sibian de telefonul mobil şi o sumă de bani, pe strada Semaforului în municipiul Sibiu.„ a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut acum pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a măsurii controlului judiciar, el fiind cercetat pentru tâlhărie calificată.




