7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un copil din Vurpăr a murit la trei zile de la naștere

Cele mai citite

Tragedie într-o familie din Vurpăr, după ce nou npscutul a murit la trei zile de la naștere. Mama băiețelului, născut în data de 7 mai, a depus plângere la Poliție trei zile mai târziu, polițiștii demarând de urgență o anchetă.
 
Copilul a murit în locuința familie, iar o echipă de anchetatori a demarat cercetările. După anliazarea primelor probe, anchetatorii au stabilit că nu sunt suspiciuni referitoare la circumstanțele în care s-a produs decesul copilului. Cadavrul micuțului a fost transportat la Laboratorul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzelor decesului.
„La nivelul Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu spun că bebeluşul născut în data de 7 mai la Maternitatea din Sibiu a fost externat clinic sănătos, luase în greutate şi era alimentat exclusiv la sân. Medicii așteaptă acum rezultatele necropsiei.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect