15.2 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

Un lider AUR a instigat la aruncarea în aer a sediului BEJ și Prefecturii

Cele mai citite

Derapaj incredibil al coordonatorului AUR Bistrița-Năsăud, Tiberiu Boșutar, chiar înaintea primirii certificatului de parlamentar.

Aflat sâmbătă în fața clădirii care gazduieste Prefectura si Biroul Electoral Județean, viitorul deputat a țipat într-un live pe facebook că ”ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea”.

“Ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea, mă! Arestaţi-mă! Uite, îmi face semn colegul să tac din gură, că mă arestează pentru că instig.

Instig la ce? La dreptul de a fi liber, la dreptul de a vorbi? Oare cât timp o să fiu deputat, cât timp o să dureze până mă legaţi?

Cât timp o să dureze până o să spuneţi că am fost şi eu hoţ de lemne şi că acum aţi aflat? Aţi reuşit să mă denigraţi şi eraţi la un pas să scăpaţi de mine.

L-aţi scos din competiţie şi pe George Simion, şi pe Călin Georgescu. Da, eram pe punctul de a vota între o proastă şi un necunoscut, dar votam, că era democratic”, a spus liderul AUR în video-ul postat pe Facebook, pe pagina sa, Legea Codrului.

Polițiștii bistrițeni s-au sesizat din oficiu după apariția video-ului cu declarațiile incendiare a lui Boșutar.

„Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud este abilitat să comunice următoarele: la data de 7 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe o platformă de socializare a fost postat un videoclip prin care ar fi instigaţi ceilalţi utilizatori.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare publică” a transmis IPJ Bistrița Năsăud.

Infracțiunea de instigare publică se sancționează potrivit noului Cod Penal cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă, însă daca fapta este comisă de persoane cu funcții în statul român poate avea un spor de pedeapsă pentru circumstanțe agravante.

”Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

SURSĂ FOTO: www.bistritaexpress.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Pasiunea și entuziasmul pentru subiectele fierbinți

Articol de Sorin CigherCancanul evanghelic este în grafic, funcționează foarte bine. Ne pricepem la toate! Când un subiect este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect