11.3 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

Un lot al autostrăzii Sibiu-Pitești ar putea fi dat în folosință anul viitor

Cele mai citite

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, au efectuat luni o vizită pe şantierul autostrăzii Sibiu-Piteşti, Secţiunea 4 dintre Tigveni şi Curtea de Argeş.

Grindeanu crede că un prim tronson al autostrăzii dintre Piteşti şi Curtea de Argeş ar putea fi finalizat anul viitor, ca urmare a progresului înregistrat deja pe şantier.

„Lucrurile înaintează foarte bine, sunt undeva pe la 55% ca progres. Au mers în acest an foarte bine, ceea ce ne face optimişti pentru anul viitor că ar putea termina, dacă nu tot, măcar tronsoane din acest traseu de 30 de kilometri”, a declarat Grindeanu luni, la Curtea de Argeş.

El a precizat că primul tronson care ar putea fi dat în folosinţă este cel dintre localităţile Bascov şi Măniceşti.

„Sper să menţină această companie ritmul pe care l-au avut anul acesta şi anul viitor. Dacă vor face acest lucru, o să avem o surpriză plăcută, chiar dacă termenul din contract este 2025 pe Piteşti-Curtea de Argeş”, a spus ministrul Transporturilor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Românii au alocat mai mulți bani pentru vacanțe. Cel mai vârstnic turist român are 102 ani

Bugetele alocate de români pentru vacanțe au crescut, în ciuda măsurilor de austeritate, arată datele unui studiu publicat de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect