7.4 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Un milion de euro, confiscat de procurorii din Sibiu

Cele mai citite

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Sibiu au ridicat 1.000.000 de euro și 180.000 de lei, în urma celor 25 de percheziții efectuate la membrii unei grupări infracționale specializate în evaziune fiscală și înșelăciune. În urma acțiunii, 7 persoane au fost reținute.
Potrivit unui comuninicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții Poliției Județene Sibiu, în urma celor 25 de percheziții desfășurate în județele Sibiu, Brașov, Mureș și Argeș la persoane suspectate de evaziune fiscală și înșelăciune au fost ridicați 1.000.000 de euro, 180.000 de lei și 53 de comprimate ecstasy.
De asemenea, polițiștii au pus în aplicare 50 de mandate de aducere emise de Tribunalul Sibiu.
„În urma administrării probatoriului, șapte persoane au fost reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire grup infractional organizat și alte infracțiuni prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale și de Legea 31/1990 privind societățile comerciale. Cei în cauză urmează a fi prezentați magistraților, în cursul zilei de vineri, cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicat.
Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2012, membrii grupării ar fi creat un circuit fiscal fictiv pentru a obţine fraudulos compensări şi restituiri de la bugetul de stat, pentru diferiţi beneficiari.
Aceştia ar fi evidenţiat în actele contabile ale firmelor pe care le controlau achiziţii fictive de materiale de construcţii şi ar fi diminuat valoarea reală a taxelor şi impozitelor datorate statului.
De asemenea, părţile sociale ale unora dintre firmele controlate, care acumulau datorii mari, ar fi fost cesionate către persoane nesolvabile, de obicei cu domiciliul într-un alt judeţ, astfel încât să îngreuneze un eventual control fiscal şi recuperarea prejudiciului.
Totodată, prin firme interpuse pe care le controlau, membrii grupării ar fi achiziţionat mărfuri de la parteneri comerciali de bună-credinţă, pe care i-ar fi indus ulterior în eroare, lăsându-le ca şi garanţie de plată bilete la ordin/ CEC-uri fără acoperire.
Joi procurorii au efectuat 25 de descinderi la persoane suspectate de evaziune fiscala si inselaciune, cu un prejudiciu estimat la 2 milioane de euro.
Imagini cu milionul de euro AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect