Cosmin PAL
FC Hermannstadt și Petrolul Ploiești se întâlnesc, astăzi, în derby-ul play-out-ului Superligii, pe noul Municipal din Parcul Sub Arini, de la ora 20.30. FC Hermannstadt are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a rămâne liderul în clasamentul play-out-ului. E momentul ca „finanțatorii” clubului, oficialii echipei, staff-ul tehnic și fotbaliștii sibieni să lase scandalul deoparte și să se revanșeze în fața suporterilor, pentru că fără sprijinul acestora echipa va fi în van.
FC Hermannstadt şi Petrolul s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de opt ori, de trei ori au câştigat sibienii, de două ori s-au impus ploieştenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate. Înfrângerea din runda precedentă, 0-2 cu Gloria Buzău, a fost prima suferită de sibieni în ultimele nouă meciuri jucate în campionat pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat acasă patru victorii şi patru remize. Ploieştenii au câştigat trei dintre cele 16 deplasări din ediţia curentă, iar de alte şapte ori au terminat la egalitate.
23 dintre cele 37 de goluri marcate de FC Hermannstadt au fost înscrise în repriza secundă, dintre care nouă după minutul 75. Opt dintre cele nouă goluri reuşite de prahoveni din faze fixe au fost izbutite în urma unor cornere.
Gruparea sibiană este formaţia cu cele mai puţine faulturi comise, doar 319. Prima confruntare a avut loc pe 10 septembrie 2022, FC Hermannstadt – Petrolul 2-1 (Seto – autogol, I. Stoica / Irobiso). Ploieştenii şi-au luat revanşa în returul sezonului regulat 2022-2023, când au învins pe teren propriu cu 2-0 (13 februarie 2023). Cele mai multe goluri şi cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 27 septembrie 2024, Petrolul – FC Hermannstadt 4-1. Cea mai recentă dispută din campionat: 9 februarie 2025, FC Hermannstadt – Petrolul 1-1, goluri marcate de Sergiu Buş, respectiv Ricardinho.
Măldărășanu, cu inima îndoită
Marius Măldărăşanu, actualul antrenor al sibienilor, a debutat ca jucător pe prima scenă chiar în tricoul „lupilor galbeni” (7 septembrie 1996, Universitatea Cluj – Petrolul 2-1) şi a evoluat pentru ploieşteni timp de două sezoane (47 de meciuri / 6 goluri în edițiile 1996-1997 şi 1997-1998). Doar 26 de jucători au utilizat sibienii în primele 33 de runde, cei mai puţin dintre toate competitoarele. Ploieştenii s-au bazat pe 35 de fotbalişti, printre care şi Gheorghe Grozav, aflat în faţa meciului cu numărul 200 în SuperLigă, competiţie în care a înscris de 47 de ori şi a oferit opt pase decisive, potrivit lpf.ro.
Mediile de vârstă
FC Hermannstadt – 27 ani şi 10 luni,
Petrolul Ploieşti – 26 ani şi două luni.