7.4 C
Sibiu
duminică, octombrie 5, 2025

Un tănăr băut și cu permisul suspendat a lovit cinci mașini parcate

Cele mai citite

Un tânăr de 29 de ani a avariat cinci mașini parcate pe strada Tipografilor. Bărbatul era băut la volan iar mai mult decât atât avea și permisul de conducere suspendat, tot pentru alcool. Acesta a încercat să fugă de la locul faptei însă a fost oprit de localnici apoi i-a mințit pe oamenii legii că nu era el la volan. 

Tânărul era în mașină împreună cu câțiva prieteni. Deși băut, acesta a gonit nebunește pe strada îngustă și aglomerată din centrul orașului și nu a mai putut stăpâni mașina, astfel a avariat cinci autovehicule parcate pe margine. “Ajunsesem de cinci minute acasă, eram înăuntru și am auzit dintro data o bubuitură, am văzut foarte mult praf ridicat și am ieșit repede afară iar mașina noastră era lovită din cauza lovirii altei mașini. A încercat să fugă iar soțul meu a mers după el, când l-a ajuns s-a scuzat, să îl lase soțul meu în pace, că îi distruge viața. Soțul meu a ajuns cu el până pe Nicolae Bălcescu unde a găsit doi polițiști locali care l-au adus la locul faptei.” a declarat proprietara uneia dintre mainile avariate

În fața oamenilor legii, tânărul a negat că s-ar fi aflat la volan însă în cele din urmă polițiștii și-au dat seama că acesta mințise tocmai pentru că avea permisul de conducere suspendat iar etilotestul a arătat un rezultat de 0,77 mg de alcool pur în aerul expirat. “Tânărul în vârstă de 29 de ani, conducând autovehculul proprietate personală, pe strada Tipografilor, a acroșat cinci autoturisme parcate regulamentar. În urma identificării conducătorului auto am stabilit că acesta nu avea drept de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Din declarațiile martorilor a reieșit că el se afla la volan.” a declarat comisarul Constantin Crăciun de la Poliția Rutieră Sibiu

Tânărul este acum cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice deși avea permisul suspendat dar și pentru distrugere.

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Primul meci pe teren propriu pentru CSU Sibiu

CSU Sibiu revine spectaculos, dar cedează la ultima aruncare în fața RapiduluiO seară de sărbătoare, o sală aproape plină...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect