5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un tânăr din Cârţişoara le-a dat poliţiştilor un permis fals

Cele mai citite

Un tânăr de 29 de ani din Cârţişoara este cercetat pentru fals în înscrisuri după ce le-a prezentat poliţiştilor din localitate un permis de conducere fals.
Tânărul a fost oprit în trafic la intersecţia DN1 cu DN7 de poliţiştii din localitate pentru control. Acesta le-a prezentat însă oamenilor legii un permis de conducere străin iar după ce poliţiştii au făcut verificări au constatat că este fals. „În cadrul activităților preventive desfășurate în trafic, polițiștii Postului de Poliție Cârțișoara au oprit pentru control în trafic un conducător auto, la intersecția DN 1 – DN 7C. Bărbatul care conducea autoturismul, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Cârțișoara, le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de un stat străin, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiștii rutieri au stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, documentul prezentat fiind fals.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Acum tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis şi este cercetat de asemenea şi pentru fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect