Unul dintre agresorii poliţistului este consilier local în Slimnic. Este vorba de şoferul camionului încărcat cu lemne tăiate ilegal. Acesta era împreună cu pădurarul şi cu o altă persoană iar în camion aveau 5 metri cubi de lemn însă pădurarul a emis documente doar pentru o jumătate de metru cub, tocmai de aceea cei doi bărbaţi au devenit extrem de agresivi în momentul în care poliţistul le-a cerut actele.
„Am luat legătura cu familia pădurarului pentru că stiu că este arestat iar din ce am aflat până acum el a eliberat un material lemnos fără înscrierea corectă a cantităţii în sistemul sumal, diferenţa de cantitate, de 4,5 mcubi, a fost confiscată şi a fost sancţionat contaventional cu 10.000 de lei. Lucrează la noi din octombrie, anul trecut, iar până acum nu a mai a mai avut antecedente, e o fire destul de sociabilă, nu am avut probleme de disciplină cu el. Va intra în comisia de disciplină conform codului muncii urmând să răspundă conform faptelor sale.” a declarat Ciprian Câmpean, şef Ocolul Silvic Dealul Sibiului-Şura Mare
Pădurarul riscă să fie dat afară însă până atunci el este încarcerat, împreună cu consilierul local. Cei doi au fost reţinuţi şi urmează să fie duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.