23.1 C
Sibiu
duminică, iulie 7, 2024

Urmează Târgul Olarilor, în Piața Mare

Publicitate

Cele mai citite

Târgul Olarilor este cel mai longeviv eveniment cultural al orașului și aduce meșteri olari din întreaga țară.

În 2 și 3 septembrie 2023, în Piața Mare, meșterii olari ne invită să fim parte din povestea olăritului, prin demonstrațiile și atelierele practice.

Primul weekend din septembrie e dedicat Târgului Olarilor: a 57-a ediție a manifestării se desfășoară în 2 și 3 septembrie 2023, între orele 8.00 – 22.00, în Piața Mare.

Astfel, Sibiul va deveni centrul olăritului din România prin expoziția cu vânzare de obiecte decorative şi utilitare, precum oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, clopoţei, vaze şi cahle, și prin atelierele de creație în cadrul cărora cei mai mici vizitatori pot picta figurine din lut, iar tinerii și părinții își pot încerca îndemânarea la roata olarului. Mai mult, meșterii vor oferi demonstrații de măiestrie, transformând lutul în oale și ulcele.

Târgul Olarilor e un eveniment extrem de atractiv pentru toate categoriile de vârstă ale publicului, prin urmare localnici și turiști deopotrivă sunt așteptați în Piaţa Mare din Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident grav cu 7 victime în Vâlcea. Trafic blocat complet spre și dinspre Sibiu

Şapte persoane, între care şi trei minori, au ajuns la spital, duminică seara, în urma coliziunii a două maşini,...

Știri pe același subiect