Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu şi preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, este primul ales local care a votat astăzi, duminică, 25 mai, în jurul orei 8,30 la alegerile europarlamentare. Ioan Cindrea a votat la secţia de votare nr.26, la Grupul Şcolar Henri Coandă, din municipiul Sibiu.
Ioan Cindrea a fost însoţit de soţia sa, Amalia Cindrea, şi a declarat că a votat pentru o reprezentare cu onoare a României în Parlamentul European.
„Am votat cu încredere că acolo, la Bruxeles, în Parlamentul European, candidatii pe care i-am votat ne vor reprezenta cu onoare şi că vor reprezenta cu adevărat interesele românilor acolo. Eu sper să fie cât mai bună (prezenţa la vot n.r.). În mod normal, într-o dememocraţie, este drept câstigat. Am intrat în Uniunea Europeană şi trebuie să fim constienţi că, prin votul nostru, noi trimitem reprezentanţi care ne pot reprezenta sau critica”, a declarat Ioan Cindrea.
Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Central Judeţean, Andrei Vlăduţ Sebeşan, secţiile de votare s-au deschis la ora 7,00 şi nu s-au înregistrat incidente. Alegătorii de pe teritoriul României pot vota până la ora 21,00, ora României.