Organizația E.M.M.A. va celebra sambata, 15 octombrie, „Ziua internațională a comemorării bebelușilor și a copiilor”, eveniment ce se desfășoară în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, dar și în câteva țări europene. În această zi, la ora 19.00 (ora locală din fiecare țară) se aprind lumânări în memoria copiilor plecați prea curând dintre noi. Lumânările sunt lăsate să ardă timp de o oră creând astfel, datorită diferenței de fus orar, un „Val de Lumină” care va face înconjurul globului și va dura 24 de ore. În municipiul Sibiu, evenimentul se va desfășura între orele 19 și 20 în curtea bisericii „Înălțarea Domnului” de pe Bulevardul Mihai Viteazul.
În România, evenimentul organizat la inițiativa Biancăi Brad, fondatoarea Organizației E.M.M.A., a ajuns la cea de a saptea ediție și se va desfășura simultan în cel putin 12 orașe în care, intre orele 19-22, sute de lumânări vor arde în memoria copilașilor plecați prea curând dintre noi, fiind astfel evenimentul cu cea mai mare anvergura din lume. Până în acest moment, orașele care și-au anunțat participarea în acest an an sunt Brașov, București, Buzău, Codlea, Dej, Făgăraș, Fetești, Marghita, Ploiești, Satu Mare, Sibiu și Timișoara. “Dorința noastră este, ca prin acest eveniment de comemorare, să determinăm creşterea solidarităţii umane și să sensibilizăm societatea vizavi de astfel de drame, oferind astfel alinare părinților îndoliați dar și să atragem atenția asupra ratei ridicate a mortalității infantile din România. Cine nu poate ajunge la eveniment poate totuși participa indirect, aprinzând lumânări oriunde s-ar afla. Pentru a le arăta părinților îndoliați câtă lume le este alături, am aprecia dacă s-ar trimite fotografii cu lumânările aprinse, pe adresa: [email protected].”, spune Bianca Brad.
Mișcarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a început în Statele Unite în anul 1988 cand președintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorării bebelușilor și copiilor decedați. În 2002, la inițiativa unui grup de părinți, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane „Zi oficială pentru comemorarea bebelușilor și copiilor.” An de an mișcarea s-a extins ajungând acum să acopere toate continentele.