-2.1 C
Sibiu
miercuri, aprilie 9, 2025

Victor Cornea ţinteşte Top 50 la dublu

Cele mai citite

Tenismanul sibian Victor Vlad Cornea a urcat pe locul 76 mondial în clasamentul ATP de dublu, potrivit ATP. Este cea mai bună clasare din cariera sportului sibian şi vine după sportivul român a jucat, săptămâna trecută, semifinale la turneu ATP 500 de la Hamburg, împreună cu partenerul său, sârbul Nikola Cacic.

Au fost învinşi de perechea germană Tim Puetz şi Kevin Krawiety, tocmai cei care au cîştigat turneul german. La Hamburg, sibianul a reuşit cea mai bună performanţă din carieră, depăşind sfertul de finală de la ATP 250 Estoril din acest an, din luna aprilie.

În această săptămână, Victor Cornea va evolua la dublu la ATP 250 Kitzbuhel, continuând seria prezenţelor consecutive în circuitul ATP de dublu după participările de la ATP 250 Bastad şi ATP 500 Hamburg. Chiar dacă aceste turnee au loc pe zgură, Victor Cornea se pregăteşte pentru participarea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. În aceste condiţii, se poate afirma că vara aceasta sibianul a făcut mare pas spre ATP Tour, după ce în ultimii 2 ani a fost unul dintre protagoniştii circuitul ATP Challneger Tour.

Victor Vlad Cornea are 10 titluri şi 4 finale jucate în ATP Challenger Tour, al doilea circuit ca valoare al ATP. De asemenea, în circuitul ITF World Tour, patronat de Federaţia Internaţională de Tenis – ITF, considerat al treilea circuit ca valoare a turneelor în tenisul mondial, sportivul sibian a câştigat 22 de titluri şi a jucat 14 finale la dublu.

Încă de la începutul carierei, Victor Vlad Cornea s-a anunţat un jucător de mare perspectivă, însă, din păcate, rezultatele la simplu s-au lăsat aşteptate, fiind îngreunate decisiv de lipsa fonduri necesare susţinerii carierei sale. Cu toate acestea, sibianul a jucat o finală în ITF World Tour.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Programul Tursib de Paște: modificări pentru perioada 17–22 aprilie 2025

Tursib anunță programul special de transport public pentru perioada sărbătorilor pascale.Circulația autobuzelor va suferi modificări semnificative în perioada 17–22...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect