Un polițist care a oprit un tânăr băut care conducea un ATV a fost bruscat de mai mulți oameni din sat în Caraș-Severin.
După ce a fost înconjurat de aceștia, polițistul a scos arma din dotare, dar fără s-o folosească sau s-o îndrepte către o persoană.
Incidentul s-a petrecut pe 19 iulie, dar reacția IPJ Caraș-Severin a venit abia acum, după ce imaginile cu acest scandal s-au răspândit pe rețelele de socializare.
IPJ susține că polițistul l-a oprit pe tânărul aflat pe ATV în zona localității Cănicea. După legitimarea lui, polițiștii au constatat că acesta mirosea a alcool. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost momentul în care mai mulți oameni au sărit în apărarea tânărului, polițistul fiind împins de săteni.
Potrivit imaginilor, agentul este văzut când scoate pistolul din dotare, fără însă să îl îndrepte către vreunul dintre săteni. Ulterior, tânărul a ajuns la Centrul de Permanență din Băile Herculane, pentru recoltarea de probe biologice.
Persoanele implicate în scandal au fost identificate și vor fi cercetate pentru ultraj.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.