Urmează două zile de instabilitate atmosferică, cel puțin așa anunță meteorologii. Începând de mâine, 23 iunie, de la ora 13:00 și până sâmbătă, 24 iunie la ora 4:00 dimineața sunt anunțate perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Astfel vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
În după-amiaza zilei de vineri, în jumătatea vestică a regiunii, temperaturile maxime vor atinge valori de 33…34 de grade, iar pe arii restrânse disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
De asemenea, meteorologii CMR Transilvania Sud anunță că, la sfârșitul săptămânii, în special în jumătatea vestică a regiunii, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menține ridicat și pe arii restrânse vremea va fi caniculară.
Zonele vizate sunt județele Alba, Sibiu, Mureș, Braşov, Covasna și Harghita. Avertizarea a fost trimisă și către administraţia Bazinală Mureş, Olt, Siret, Ialomiţa-Buzău și beneficiarii din zona afectată.




