Vremea va fi rece și, pe arii restrânse, va fi brumă până pe 29 aprilie, marți, la ora 10, potrivit unei informări a Administrației Naționale de Meteorologie.
Vremea se va răci accentuat, treptat în majoritatea regiunilor, iar în Maramureș, Transilvania și în nordul și centrul Moldovei, în cursul nopților, se vor înregistra în general minime de -3 până la 2 grade și pe suprafețe mici se va produce brumă.
De asemenea, în intervalul 28 aprilie, ora 9:00 – 29 aprilie, ora 10:00, temperaturile mai cresc, dar vremea rămâne răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, în timpul nopții.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 17 – 19 grade, în timp ce minima se va încadra între două și cinci grade.