Polițiștii sibieni au organizat în perioada 13-15 iunie, o amplă acţiune preventivă care a vizat reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Astfel, au fost constatate 21 de infracţiuni, au fost reținute 45 de permise de conducere, iar 567 de contravenţii constituie rezultatele prezenței poliţiştilor pe drumurile sibiene.
În cadrul acţiunii, au fost utilizate în sistem cascadă toate echipamentele de supraveghere a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. De asemenea, alături de polițiștii rutieri au participat şi poliţişti de la ordine publică, din cele 21 de infracţiuni constatate, 16 au constituit încălcări ale regimului circulaţiei.
Au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 45 de permise de conducere, din care: 7 pentru viteză, 14 pentru depăşire neregulamentară, 3 pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, 21 ca urmare a comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei, iar în final, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare
Valoarea totală a contravenţiilor este de 72.366 lei.