7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Wizz Air a anunțat anularea unor zboruri

Cele mai citite

Wizz Air a anunţat anularea unor zboruri pe anumite rute în urma verificărilor în avans ale unor motoare.

În context, compania a precizat, printr-un comunicat, că pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

„Wizz Air anunţă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, pasagerilor le este recomandat să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare.

Wizz Air nu a precizat numărul zborurilor afectate și nici destinațiile acestora.

Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, menţionează sursa citată.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect