3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Zâmbete cu zgomot de sirenă la ISU

Cele mai citite

Ziua porţilor deschise a fost plină de râsete copilăreşti la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu şi-a deschis porţile luni, 4 aprilie, pentru cei care sunt fascinaţi de meseria de pompier şi care aşteptau de mult să se întâlnească faţă în faţă cu salvatorii sibieni. Pentru aceştia şi pentru cei care erau doar curioşi, ISU Sibiu a pregătit o zi specială.
„Am desfăşurat diferite activităţi, printre care un ceremonial militar, dar şi o zi a porţilor deschise. În cadrul celei de-a doua activităţi, cei doritori au putut să vadă echipamentele şi tehnica din dotare. O expoziţie de desene şi cu poeziile create de elevi este dispusă la Casa Armatei din Municipiul Sibiu până în data de 10 aprilie”, a declarat Bianca Sabău, purtător de cuvânt al inspectoratului.
Curtea inspectoratului a fost studiată atent de feţe micuţe şi curioase. Prichindeii au fost tare entuziasmaţi atunci când pompierii le-au făcut câteva demonstraţii, deşi nu înţelegeau mare lucru. Părinţii s-au bucurat şi ei de activităţi, alături de cei mici. „Sunt foarte încântată de activitatea de la pompieri, mai mult pentru mine, să fiu sinceră. Adevărul e că şi fetiţele mele se bucură de tot ceea ce văd aici, dar nu prea înţeleg mare lucru”, a mărturisit o mămică fascinată de toată aparatura.
Data de 4 aprilie a fost stabilită ca zi aniversară a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu, în semn de respect şi apreciere pentru cei care de-a lungul timpului au salvat vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect