1.3 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 19, 2025

Ziua Armatei României, la Sibiu

Cele mai citite

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și structurile militare din Garnizoana Sibiu, în colaborare cu autoritățile publice locale, Mitropolia Ardealului, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Asociațiile Naționale ale Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Cultul Eroilor „Regina Maria”, Veteranilor de Război și Veteranilor din Teatrele de Operații, vor organiza sâmbătă, 25 octombrie 2025, la ora 10.00, Ceremonia de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava.

De asemenea, până în data de 7 noiembrie, în Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, se poate vizita expoziția fotodocumentară „Armata Română în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Mesajul Comandantului Garnizoanei Sibiu

Cu acest prilej, Colonel Dumitru Todosiuc, Comandantul Garnizoanei Sibiu, transmite următorul mesaj: „La 25 octombrie 1944 trupele române, alături de forțele aliate, au eliberat orașul Carei, ultima fâșie de pământ românesc aflată sub ocupație străină. Această zi marchează împlinirea unui ideal național și este celebrată, de atunci, ca Ziua Armatei României, una dintre cele mai importante sărbători dedicate eroismului și spiritului de jertfă al ostașilor români.

Publicitate

Semnificația acestei zile depășește însă actul istoric al eliberării. Ea întruchipează întreaga tradiție militară a poporului nostru, o sărbătoare a valorilor care definesc instituția militară: onoarea, disciplina, loialitatea și dragostea de țară. Este o zi a recunoștinței pentru cei care au luptat și s-au jertfit, dar și un prilej de mândrie pentru cei care, astăzi, continuă să slujească sub faldurile drapelului național.

Cu acest prilej solemn, adresez tuturor militarilor din garnizoana Sibiu și familiilor acestora cele mai calde urări de sănătate, împliniri profesionale și personale, precum și mult succes în nobila lor misiune de a apăra cu demnitate și credință România!”

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Astăzi: se reiau deversările controlate pentru golirea Lacului Vidraru

Hidroelectrica anunţă că miercuri, între orele 7-16, vor fi reluate deversările controlate în aval de Barajul Vidraru, ca parte...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect