5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ziua Europei, sărbătorită cu preparate tradiționale la Sibiu

Cele mai citite

Ziua Europei a fost sărbătorită printr-un eveniment culinar internațional la care au participat reprezentați din 8 state membre ale UE.

La evenimentul internațional au participat reprezentați din 8 state membre ale Uniunii Europene, alături de tinerii bucătari ai Colegiului  Economic din Sibiu și reprezentanții Primăriei municipiului.

În cadrul proiectului Europe Direct Regiunea Centru, coordonat de ADR Centru, activitatea ”Europa în farfurie” a fost organizată pentru a sublinia unitatea diversității europene prin varietatea gustoasă și generoasă a bucătăriilor tradiționale din statele membre.

Astfel, la Centrul de Informare Turistica Sibiu, echipa Europe Direct Regiunea Centru, alături de reprezentanții structurii gazda și de partenerii de proiect din Franța, Austria, Germania, Grecia Croația, Ungaria și Spania au sarbatorit Ziua Europei prin degustarea unor preparate tradiționale, după rețete cu gustul de ”acasă”.

”Europa in farfurie” sau ”unitate în diversitate culinară” este acțiunea care a reunit peste 40 de persoane, fiind acompaniată de materiale informative și alte obiecte autohtone, provenite din Regiunea Centru.

”În 2019, când România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, Sibiul a găzduit reuniunea înalților reprezentanți, a șefilor de stat și de guvern ai Europei. În acest municipiu, vedem la tot pasul impactul investițiilor din fonduri europene. În cei 16 ani de când suntem stat membru al Uniunii Europene, fondurile europene atrase in Sibiu, dar și în celelalte județe din Regiunea Centru au contribui la dezvoltarea economică, dar și apartenența cetățenilor la Uniunea Europeana. Cum Sibiul a fost tot in 2019 regiune gastronomică europeană, a fost normal să venim tot aici pentru a altă acțiune de sărbătorire a Zilei Europei, mai ales că mâncarea tradițională este un mod de a transmite celorlalți cine suntem și nimic nu apropie oamenii mai bine împreună decât o mâncare buna”, a declarat Simion Crețu, director ADR Centru.

Ce preparate s-au pregătit

Elevii bucătari ai Colegiului Economic au pregătit nouă preparate tradiționale ale țărilor participante: Pasca fără aluat din România, Ficelle picarde din Franța, Quarkkäulchen din Saxonia, Zagorski Štrukli din Croația, Supă de pește Baja din Ungaria, Lapte de pasăre din România, Tortillia de cartofi cu ceapă din Spania, Riebel Vorarlberg din Austria și Shrimps Saganaki din Grecia.

Doua dintre acestea au fost desemnate ca fiind cele mai gustoase: Pasca fără aluat românească și creveții saganaki grecești. Mostre ale sării de la Praid, ale vinului și mierii de la Blaj, ape minerale din Covasna, brânza din Sibiu, au fost alte câteva articole ce au acompaniat seara a gustului european la Sibiu, se arată în comunicatul de presă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect