„Ia îmbracă femeia, este o haină feminină prin excelență. Niciodată în lumea satului tradițional bărbații nu poartă ie, poartă cămăși”, îmi spune Mirela Crețu, etnograf și director Managementul colecțiilor la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, în timp ce stăm pe o bancă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
În spatele nostru, la Casa parohială din Spermezeu, Grupul de tradiții și obiceiuri din Tureac cântă și dansează celebrând Sânzienele și cămașa de pe Valea Bârgăului, Bistrița-Năsăud. Interlocutoarea mea poartă, cu mândrie, o ie specifică Buzăului. Ea a cusut-o, cu mâinile ei. „Eu abordez patrimoniul etnografic și din perspectiva celui care l-a creat. M-am aplecat și asupra fenomenului ie și am încercat să găsesc răspunsuri la întrebarea de ce femeile simt nevoia să coasă?”.
„Nu peste tot cămașa noastră tradițională este cunoscută cu termenul de ie ie”
Astăzi, 24 iunie, poporul român sărbătorește „Ziua iei”, sărbătoare care a fost așezată, poate nu din întâmplare, în rând cu Sânzâienele, motiv pentru Muzeul ASTRA răsună de muzică tradițională și este asumat de vizitatori în cămașa noastră tradițională, care colorează ulițele, iar florile de sânzâine aduc nu doar o nuanță în plus, comparabilă cu Mândrul Soare, dar și oferă un parfum specific zânelor. „Nu peste tot cămașa noastră tradițională este cunoscută ca ie, în Sibiu doar bărbații poartă cămașă, dar în Moldova, spre exemplu, oamenii îi spun cămeșă. Fiecare zonă etnografică are denumirea sa specifică. Atlasul Etnografic al României a publicat o hartă reprezentativă în care, pe baza terminologiei culese din teren de colegii noștrii lingviști, putem delimita clar zonele și denumirile sub care cămașa se regăsește în satul tradițional”, îmi spune etnograful.
Câte bordeie, atâtea obiceie
Prin fața noastră trec oameni, în special femei, de toate vârstele. Cu un ochi sunt la interlocutoarea mea și cu unul la cămeșile tradiționale ce le poartă. Toate sunt la bază albe, dar modele cusute pe acestea sunt diferite în privința culorii. „Ia este cămașa de serbătoare, iar dacă vorbim de modelele ce se află pe acestea, pentru zona Sibiului, ia cu ciocănele este cea specifică. Dar fiecare sat, zonă, subzonă etnografică, are specificul ei. Cămașa din Poiana Sibiului, spre exemplu, este diferită față de cămașa de Jina sau Rășinari”, îmi spune Mirela Crețu. Vocea ei este caldă, ca a unei profesoare care vrea să mă învețe că expresia „haina face pe om” poate avea și alt înțeles, decât unul peiorativ.
Ia de Sibiu și-a „pierdut” culoarea
„Cămașa pe care noi o întâlnim astăzi și spunem că este cămașă de Sibiu este diferită de cămașa care era în zona noastră la sfârșit de secol XIX, început de secol XX. Știm acest lucru din arhive, unde regăsim documente, precum și grafică documentară, care atestă ii cusute cu fir colorat. În expoziția pe care am avut-o acum doi ani, și care a fost intinerată anul trecut la Madrid, Cămașa. Eleganța veșmântului, am avut expusă o ie din Rășinari, cusută cu mătase, vopsită cu coșenil, o nuanță de roșu obținută dintr-un gândăcel, foarte scumpă”, îmi povestește etnograful.
De aici, îmi mai spune aceasta, ar porni istoria iilor de Sibiu. „A urmat apoi intervenția Asociațiunii ASTRA, în modul în care fetele învață să coasă în școlile astriste. Datorită acestora, acest element negru de cămașă se răspândește în multe alte zone etnografice și devine element de cămașă națională, deci nu mai vorbim de un port popular, vorbim de un port național. Muzeul a început un proces de cercetare prin analiza asupra cămășilor pe care noi le considerăm având o vechime mare. Au fost prelevate probe din firele de pânză, cât și din firele cu care s-a cusut, acum așteptăm rezultatele”.
,,Sânzâienele” este o sărbătoare dedicată femeilor
Mă uit la ii, mă uit la florile de sânzâine și sunt curios dacă aceste sărbători au ceva în comun una cu cealaltă. „Putem găsi și interpreta acest tip de patrimoniu. Sânzâienele este o sărbătoare dedicată Solstițiului de de vară. Ea marchează „apogeul cursei solare”, soarele joacă de bucurie! Ritualurile înfăptuite de Călușari la Rusalii sunt continuate de cortegiile Drăgăicilor. Sânzienele protejează holdele, apără grânele în pragul coacerii, aduc noroc tinerelor! Vorbim de sărbători suprapuse în ceea ce înseamnă tradiție și mitologie românească.
Dacă vorbim de Ziua iei, apariția acestei sărbători, de multe ori urbane, globalizante și în același timp indentitare, date de cămașa românească, aceasta probabil a luat naștere din dorința celor au vrut să serbeze ia în sine, dar trebuie să vedem și în ce planuri. Tot fenomenul, care se desfășoară de 12-13 de ani, ar trebui supus unei cercetări sociologice ample, pentru că acesta apare în comunitățile românești din afara granițelor, și este normal.
În momentul în care femeile eu plecat, au luat cu ele cămășile, cămașa mamei, cămașa bunicii, cămașa moștenită în neam. Este un fenomen și un sentiment normal, vrem să rămânem într-un fel în neamul din care facem parte. Cred că fiecare femeie care a plecat din România care și-a luat luat cu ea o astfel de cămașă, are alt răspuns la întrebarea de ce a făcut acest lucru! Ce a făcut cu această cămașă, a folosit-o sau a lăsat-o în dulap? Amintirea neamului din care provine și-a asumat-o, și-a dus-o mai departe sau a dus-o acolo în „lada de zestre”?. Sunt paliere care ar trebui foarte bine cercetate și făcute studii foarte bine aplicate, pentru că ne vor da răspunsuri asupra multor aspecte care se petrec în momentul de față în societatea noastră.
Fiecare fragment într-un fel sau altul definește un întreg. Analizând ceea ce se întâmplă cu acest element putem crea o imagine asupra unei mentalități”, îmi răspunde la întrebarea mea cercetătorul.
„Cusutul cămășilor ca terapie”
De câțiva ani femeile au căutat în garderobele lor și au găsit ia lăsată probabil moștenire, apoi a urmat o nouă etapă: „Parcă mi-aș dori să am și eu o ie făcută de mine, oare cum se făcea?”. Acum peste zece ani, îmi povestește Mirela Crețu, au început o serie de „experimente” în care femeile au început să coase. „Și și-au dat seama că nu mai știu să aleagă materiale, nu mai știu croielile, punctele de cusătură, eram într-o falie degenerațională, deoarece cusutul cămășii era o tradiție de familie. Fetițele învățau de la mamă, mamele au învățat de la mamele lor, de la mătuși, de la vecine, făceau acest lucru într-un mod natural. Se întâmpla în casă, în șezătoare, nu trebuia ca cineva să meargă să facă „cursuri de cusut”.
Istoria a fost nedreaptă și crudă pentru păstrare cestui tip de patrimoniu imaterial, femeile nu au mai avut de unde să învețe în mod natural și ne-am trezit în momentul în care unii au întrebat „cum se pune ața în ac”, nemaivorbind despre care sunt punctele de cusătură și altele. Știam din palierul artizanal care s-a conservat de minune în anii ’70-’80, că toate cămășile erau cusute „la muscă”, sau peste fire, cum erau celebrele cămăși de Breaza, devenite brand național în perioada comunistă.
Iar când femeile au început să vadă cu atenție ce însemană să coase o cămașă și-au dat seama că punctele sunt diferite, firele au texturi aparte, atunci s-au creat comunitățile online în care ele au învățat și reînvățat cum se face o ie, au pus împreună fiecare ce a știut și astfel s-au dezvoltat grupurile de lucru, adevărate comunități patrimoniale. A venit perioada pandemiei, în care femeile au folosit cusutul cămășilor ca terapie. În momentul în care coși, ești numai tu cu tine”, afirmă Mirela Crețu.
De ce poartă oamenii ie
Oamenii poartă ie din mai multe motive. Unele țin de implicațiile sentimentale, altele sunt mai aproape de fundament. Dar: „de ce poartă femeile ie?”, o întreb pe doamna din fața mea: „Poate răspunsul cel mai frecvent, cel mai ușor de găsit, este că e la modă, arată bine, nu se demodează, poți să mergi la absolut orice eveniment îmbrăcată așa, ca să fii o persoană deosebită. Sau o porți ca să îți asumi neamul pe care îl reprezinți. După cum am mai spus, fără să verbalizăm, simțim acestă nevoie. Să nu uităm, în momentul în care viitorul Rege Ferdinand a cerut-o pe Regina Maria în căsătorie, i-a dăruit trei cămăși românești, iar Regina scrie în memoriile ei că nu știa absolut nimic despre țara în care va fi regină, dar aveam cămășile, pe care le-a îmbrăcat și a simțit că e parte neamului nostru românesc”.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
